Treceți la conținutul principal

Alla Klyshta, dansatoarea de hoola hoop: „Cu cât mă pot învârti mai mult, cu atât sunt mai fericită"

Alla Klyshta are 33 de ani, e din Germania și a prezentat pe scena „Românii au talent” un număr de hoola hoop care a primit aplauze minute în șir.

Alla a povestit într-un interviu despre pasiunea ei pentru hoola hoop: cum și-a descoperit acest talent, de la cine l-a moștenit, dar și care a fost momentul cel mai fericit moment al ei de până acum.
Cum ți-ai descoperit acest talent?
Accidental. Primul meu job a fost de dansatoare. În teatrul în care lucram am găsit, la un moment dat, un hoola hoop. Ăsta a fost debutul meu în viața hoola hoop. Hoola hoop înseamnă totul pentru mine. Cu cât mă pot învârti mai mult, cu atât sunt mai fericită. 
De la cine ai moștenit talentul ăsta?
Nu am idee. Majoritatea rudelor mele sunt doctori și profesori.
Ai făcut cursuri?
Nu, am învățat singură. Înainte de asta am fost dansatoare și gimnastă ritmică. Cred că asta m-a ajutat foarte mult.
Pe cine admiri din acest domeniu? Ai oameni pe care îi apreciezi?
Am oameni pe care îi apreciez, dar nu în acest domeniu, nu au legătură cu hoola hoop. O apreciez, de exemplu, pe Beyonce, e o femeie foarte puternică.
Care crezi că sunt cele mai importante momente din viața ta personală și profesională?
Primul număr pe care l-am făcut în fața familiei mele. Nu o să uit niciodată sentimentul ăla. Și îngrijorarea pentru că nu știam ce vor avea ei de spus despre performanța mea, despre acest hobby al meu. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

E incredibil. Ce numere a prezentat Stevie Starr la „Britain's Got Talent" și „America's Got Talent"

Stevie Starr are 56 de ani, e din Scoția, spune că e de profesie regurgitator și a prezentat pe scena „Românii au talent” un număr care i-a lăsat fără replică pe jurați, dar și pe cei din public. Stevie e cunoscut și sub numele de „The Professional Regurgitator”. Înghite tot felul de obiecte, de la baloane, bani, unghii, la mingi de biliard, lacăte și cuburi Rubik, iar apoi le regurgitează. Nu era, deci, prea greu să îi lase fără replică pe toți cei care i-au văzut numărul la „Românii au talent”. A crescut într-un orfelinat Simpaticul artist și-a descoperit abilitățile când avea 6 ani, la centrul de plasament în care a crescut. 

Romanii au talent 2016: Sebastian Ciobanu - Interpreteaza piesa "Toata lumea danseaza"

Vezi videoclipul:

Anna Senger & Licia, interviu în oglindă: „Să cânți la 2 piane e ca și cum ai avea doi bărbați"

Anna Senger are 31 de ani, e din Israel și i-a impresionat pe jurații de la „Românii au talent” cu un număr de excepție, la pian.  Licia, personajul pe care îl interpretează pe scenă, are 92 de ani și e pianistă, iar Anna spune că e „moștenire” de la mama ei. Cu personajul Licia a fost prin Statele Unite, Europa si în țara în care s-a născut, Lituania. „Licia e moștenire de la mama. Tatăl meu biologic este, de asemenea, actor și cântăreț de operă. Mama mea cânta puțin la pian și în corul ei. Bunica mea a cântat la pian până la Holocaust, până la 9 ani, cred.”, spune ea.